Președintele WTA, despre un gest superb făcut de Simona Halep: Vă spun ceva care o să vă șocheze. Această femeie e incredibilă atât pe teren, cât și în afara lui

Publicat: 28 10. 2014, 14:13
Actualizat: 13 01. 2020, 07:02

Allaster a povestit despre un gest făcut de Halep în urmă cu un an, după turneul de la Sofia. „Eu am să vă spun acum ceva care o să vă șocheze. Anul trecut am fost la Sofia cu ea și am urmărit un meci pe care l-a disputat. Când am ajuns la hotel am primit un e-mail de la ea. Îmi mulțumea că am rămas s-o urmăresc la acel meci. Niciodată n-am pățit așa ceva, ca un sportiv să-mi mulțumească pentru că am rămas să-l urmăresc. Această femeie este incredibilă atât pe teren cât și în afara terenului”, a povestit Allaster.

Președintele WTA a mărturisit că după acel s-a atașat și mai mult de Simona Halep: „Sunt atât de fericită pentru rezultatele pe care le are. Anul trecut, la Sofia, ne-a spus că vrea ajungă la Turneul Campioanelor, la turneul adevărat. Și iată ce-a făcut”.