România – Austria, diseară, ora 21.45! Care va fi primul 11 trimis de Mircea Lucescu
Naționala României înfruntă în această seară selecţionata Austriei, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.
Meciul, arbitrat de italianul Davide Massa, va fi transmis în direct de Antena 1.
România – Austria, diseară, ora 21.45! Care va fi primul 11 trimis de Mircea Lucescu
- Primul 11 al României va fi: I. Radu – Rațiu, Burcă, Ghiță, Chipciu – R. Marin, M. Marin – D. Man, I. Hagi, Fl. Tănase – Bîrligea.
În privința lui Răzvan Marin, care s-ar fi pregătit normal, Mircea Lucescu a fost ferm:
„Cel mai important pentru el e să se refacă. Asta își dorește foarte mult. Eu nu forțez niciodată jucătorii care resimt ceva.
Pentru că, dacă resimt, e o ruptură microscopică, care se poate agrava și poate duce la o perioadă lungă de absență. Trebuie să facă un RMN, m-aș bucura pentru el să nu fie foarte grav”, a declarat Lucescu.
După partida cu Moldova, Mircea Lucescu l-a chemat la lot pe Adrian Şut (FCSB).
Clasamentul grupei
- Austria – 15 puncte (5 jocuri)
- Bosnia-Herțegovina – 13 puncte (6 jocuri)
- România – 7 puncte (5 jocuri)
- Cipru – 5 puncte (6 jocuri)
- San Marino – niciun punct (6 jocuri)
Duminică are loc în grupa H şi partida San Marino – Cipru.
La 15 noiembrie, se vor disputa confruntările Cipru – Austria şi Bosnia – România, iar la 18 noimbrie vor avea loc meciurile Austria – Bosnia şi România – San Marino.
Cum ne calificăm la SUA 2026?
La Cupa Mondială găzduită de SUA, Mexic și Canada se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare din zona Europa, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți și vor disputa două jocuri de baraj (semifinală și finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.
E clar că Austria e o echipă de top, are în componență jucători din campionate tari, majoritatea sunt în Bundesliga. Este o echipă de top
Florin Tănase, mijlocaș România