România, bronz la Campionatul European de scrimă de la Tbilisi

Publicat: 17 06. 2017, 17:37

Schimbată în totalitate după Jocurile Olimpice de la Rio – Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu s-au retras -, noua echipă de spadă feminin a României a învins în finala mică naționala Estoniei, scor 45-38.

Pentru echipa României au tras următoarele sportive: Amalia Tătăran (CS Dinamo), Greta Vereș (CSA Steaua), Raluca Sbîrcia (CSU Craiova) și Adela Danciu (CSU Craiova). Antrenori: George Epurescu și Alina Ciuculescu.


Rezultatele româncelor la Tbilisi au fost următoarele:

Tabloul de 16
România – Spania 45-36

Tabloul de 8
România – Ucraina 44-40

Semifinale
România – Rusia 41-45

Finala mică
România – Estonia 45-38.

Este a doua medalie de bronz a României la această ediție a Campionatului European de la Tbilisi, după bronzul cucerit de Bianca Pascu, în proba de sabie feminin individual.

Delegația României va sosi în țară duminică, 18 iunie 2017, pe Aeroportul Otopeni, la ora 8:30.