România, DEBUT la Campionatul Mondial de handbal feminin! Cristina Neagu ratează meciul

Publicat: 01 12. 2023, 13:33

Echipa naționala de handbal feminin a României joacă vineri la Campionatul Mondial în primul meci la această competiție. Duelul va fi de la ora 19:00 contra naționalei din Chile.

Meciul va fi în direct pe Digisport 2 și Prima Sport 2. Țara noastră e în Grupa E, cu Danemarca, Serbia și Chile.

Primele trei echipe din grupă, la finalul clasamentului, se vor califica în Grupa Principală a CM. Campionatul Mondial are loc în trei ţări, Danemarca, Suedia şi Norvegia, în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie. Sunt 32 de echipe naţionale care se duelează la turneul final.

România, debut la Campionatul Mondial de handbal feminin

Iată programul:

România – Chile, 1 decembrie, ora 19:00, România – Serbia, 3 decembrie, ora 19:00, Danemarca – România, 5 decembrie, ora 21:30.

Obiectivul nostru e clasarea pe primele șapte locuri, care ne duce la turneele preolimpice, iar calificarea la JO 2024 Paris e scopul principal.

Lotul României pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2023:

Portari: Diana Ciucă (CS Rapid București), Yuliya Dumanska (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea);
Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Alexandra Dindiligan (CSM București);
Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Cristina Neagu (CSM București), Claudia Pașcan (SCM „U” Craiova), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina);
Centri: Eliza Buceschi (CS Rapid București), Cristina Laslo (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Andreea Popa (Dunărea Brăila);
Interi dreapta: Daria Bucur (Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
Extreme dreapta: Alexandra Badea (CS Rapid București), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud);
Pivoți: Nicoleta Balog (Dunărea Brăila), Lorena Ostase (CS Rapid București), Crina Pintea (CSM București).

Cristina Neagu nu joacă în meciul cu Chile

Vedeta naționalei, Cristina Neagu, nu joacă în partida cu Chile, ea suferind o accidentare la genunchiul drept.

„Situația mea este foarte puțin clară. Nu m-am antrenat cu echipa de două săptămâni. Am încercat să alerg și să-mi antrenez corpul puțin, pentru a fi pregătită cât de cât. Dar chiar și acum mă doare. Așa că trebuie să luăm lucrurile de la zi la zi și să vedem dacă mă fac bine. Sper că se va întâmpla, deoarece chiar nu vreau să ratez meciurile noastre din această frumoasă arenă.

Nu este cea mai bună situație pentru mine. Este ultimul meu Campionat Mondial, jucăm într-una dintre sălile mele preferate aici, în Danemarca, și nu știu când sau dacă voi putea să joc. Deci, mental, nu mă simt prea bine acum. Dar fac tot ce pot să fac este să mă pregătesc și să speră că voi reveni cât mai repede”, a spus Neagu.