România, pe podium la Rio și la haltere: Gabriel Sîncrăian a cucerit medalia de bronz

Publicat: 13 08. 2016, 08:22
Actualizat: 31 10. 2016, 15:26

Gabriel Sîncrăian nu era cotat cu șanse la podiumul olimpic înaintea startului competiției, raportat la greutățile pe care le-a anunțat înainte de concurs pentru prima încercare, dar și cele ale adversarilor săi: 165 kg la categoria „smuls” și 200 kg la categoria „aruncat”. Dar românul și-a calculat foarte bine pașii. Și-a dorit de fiecare dată o primă încercare de siguranță, pentru a simți bara, iar apoi să facă și calcule.

La stilul „smuls” a anunțat 165 kg și a intrat la 167 kg. Progresia până la jumătatea concursului a fost din 3 în 3 kilograme, ambele tentative ulterioare fiind reușite. Cu un total de 173 kg, halterofilul român a fost pe locul 5, la 6 kg distanță de lider și la 2 kg de podiumul olimpic.

La stilul „aruncat”, Sîncrăian a anunțat cu 10 kg mai puțin – 200 kg prima tentativă – față de toți cei patru sportivi aflați în fața lui. Șansele de a fi pe podium erau minime. A început până la urmă cu 204 kg – tentativă reușită -, iar apoi a stat și a calculat. Principalii favoriți la medalii au intrat la 210 kg, mai puțin iranianul Rostami, campionul olimpic, care s-a dus direct la 215 kg, dar toți au ratat primele tentative.

Sîncrăian a adăugat pentru a doua tentativă încă 8 kilograme și a ridicat bara de 212 kg fără probleme, apoi a mai adăugat alte 5 kg – 217 kg și a reușit încercarea care i-a adus medalia de bronz, având în vedere că Ulanov (Kazakhstan) a avut același total la final – 390 kg, dar a fost mai greu decât român cu aproximativ 600 grame. La egalitate în clasament, greutatea corporală a făcut diferența.

Gabriel Sâncrăian a obținut a treia medalie pentru delegației României la Jocurile Olimpice de la Rio, după aurul cucerit de echipa feminină de spadă și argintul tenismenilor Florin Mergea și Horia Tecău.