Prima pagină » Sport » S-a încheiat meciul anului. Mike Tyson – Roy Jones Jr, rezultat surprinzător – Galerie FOTO și VIDEO

S-a încheiat meciul anului. Mike Tyson – Roy Jones Jr, rezultat surprinzător – Galerie FOTO și VIDEO

Cel mai așteptat eveniment sportiv al anului, așa a fost denumit meciul de box dintre Mike Tyson și Roy Jones Jr. Iar cei doi supercampioni nu și-au dezamăgit fanii, chiar dacă au trecut ani de când n-au mai urcat în ring. Rezultatul, unul surprinzător, după cum au comentat mulți specialiști.

Mike Tyson a dominat clar lupta cu Roy Jones Jr, însă arbitrii au văzut mai degrabă o întâlnire fără învingător. „Egal”, a anunțat arbitrul de ring la finalul meciului!

Mike Tyson – Roy Jones Jr, momente unice după meci

La 54 de ani, Mike Tyson a dovedit o formă de invidiat, iar la final el și Roy Jones Jr. au oferit un moment unic la interviurile de după meci.

Tyson a declarat că el merita să câștige lupta, dar se mulțumește și cu o remiză, dat fiind că Roy Jones Jr. este prietenul lui. „Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atât de puternic!”, a declarat la final Roy Jones Jr.Cred că am câștigat meciul, dar sunt mulțumit și cu egalul. De ce-l întrebați numai pe el cum se simte, de mine nu vă pasă? Eu boxez după 15 ani de pauză, el e mai în formă și mai tânăr. Poate o mai facem o dată, Roy!”, a dat replica Tyson.

În urma luptei din Staples Center, Los Angeles, Mike Tyson va câștiga 10 milioane de dolari, în timp ce Roy Jones Jr. va primi doar un milion. „Iron Mike” a anunțat deja că va dona toți banii organizațiilor caritabile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme