S-au stabilit finalele Europa League și Conference League! Juventus Torino, eliminată în semifinale

Publicat: 19 05. 2023, 06:52
Actualizat: 19 05. 2023, 06:52

FC Sevilla şi AS Roma s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Juventus Torino, respectiv de Bayer Leverkusen.

S-au stabilit finalele Europa League și Conference League! Juventus Torino, eliminată în semifinale

De asemenea, West Ham şi Fiorentina au acces în finala Conference League, trecând în semifinale de Alkmaar, respectiv de FC Basel.

Partida dintre Basel și Fiorentina din returul semifinalelor Conference League a fost oprit de către arbitru în minutul 110, după ce unui fan al grupării din Italia i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Imediat după ce meciul a fost oprit de către „central”, jucătorii celor două echipe s-au îndreptat către zona destinată suporterilor Fiorentinei pentru a sări în ajutorul fanului care întâmpina probleme medicale.

Tot în acea zonă au ajuns și medicii prezenți la stadion, însă au pătruns cu greu la bărbatul care suferise un infarct din cauza gardului de protecție.

Bătaie între rudele englezilor și fanii olandezi

S-au petrecut momente halucinante în timpul meciului Alkmaar – West Ham United, din returul semifinalei de Conference League, disputat în Olanda, pe terenul lui AZ.

În timpul jocului, mai mulți jucători ai formației londoneze au mers la marginea terenului pentru a-și apăra rudele, care erau agresate de suporterii formației olandeze. Stewarzii prezenți în zona respectivă au intervenit pentru a-i bloca pe fotbaliștii „ciocănarilor” din „demersul” lor, moment în care s-a generat o adevărată busculadă între cele două tabere, scrie ProSport.

Semifinale Europa League

  • Bayer Leverkusen – AS Roma 0-0, în tur 0-1
  • FC Sevilla – Juventus Torino 2-1 după prelungiri, în tur 1-1
    Au marcat: Suso ‘71, Lamela ’95 / Vlahovic ‘65

Finala se va disputa în data de 31 mai, la Budapesta (Ungaria).

Semifinale Conference League

  • AZ Alkmaar – West Ham 0-1, în tur 1-2
    A marcat: Fornals ‘90+4
  • FC Basel – Fiorentina 1-3, în tur 2-1
    Au marcat: Amdouni ’55 / Gonzalez ’35, ’72, Barak ‘120+9

Finala va avea loc în data de 7 iunie, la Praga (Cehia).