Se știe când începe Liga a II-a, dar încă nu s-a stabilit formatul: ”O să avem o întâlnire în perioada imediat următoare”

Publicat: 06 07. 2015, 18:20

„Am fixat datele ediției 2015-2016 pentru Liga a II-a și a III-a. Așadar, Liga a II-a va începe la 29 august, iar Liga a III-a în 28 – 29 august, pentru că echipele din acest eșalon au posibilitatea de a juca meciurile la cerere și vinerea”, a spus Burleanu, într-o conferință de presă organizată la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF de luni.

Președintele susține disputarea Ligii a II-a într-o singură serie, dar este convins că grupările vor dori menținerea a două a serii și în sezonul următor. „O să avem o întâlnire în perioada imediat următoare, dar mă gândesc la faptul că majoritatea cluburilor de Liga a II-a împărtășesc ideea de a avea două serii în noul sezon. Punctul meu de vedere este public de acum un an. Am spus că pentru a crește gradul de interes al ligii secunde avem neapărată nevoie de o reorganizare a sistemului competițional, dar nu numai. Salvarea Ligii a II-a nu constă numai în reducerea numărului de echipe pentru a avea o singură serie, ci și la o strategie pentru Liga a II-a. De aceea, abia în 20 iulie, termenul limită de înscriere al echipelor, vom putea să vedem în ce direcție ne îndreptăm (n.r. – una sau două serii în noul sezon). Și inclusiv să vedem dacă reușim să organizăm o drepturile TV pentru Liga a II-a. Pentru că azi drepturile TV aparțin individual cluburilor și pentru a organiza o licitație acestea trebuie cedate către FRF”, a precizat oficialul FRF.