Simona Halep îi critică pe organizatorii Australian Open

Publicat: 22 01. 2015, 14:08
Actualizat: 23 01. 2015, 07:21

Miercuri, Halep a fost programată să joace partida din turul doi cu australianca Jarmila Gajdosova după meciul dintre Rafael Nadal și Tim Smyczek, care a durat patru ore și 12 minute. În aceste condiții, românca a intrat pe teren aproape de ora locală 23.30.

Simona Halep a afirmat că ar fi mai bine ca partidele feminine să înceapă la ora locală 07.00, pentru ca jucătoarele să nu fie obligate să aștepte foarte mult în caz că meciurile masculine se întind pe cinci seturi.

Un meci feminin de trei seturi poate dura până la trei ore și astfel băieții nu ar fi nevoiți să aștepte foarte mult, consideră sportiva română.

Deși a început partida în jurul orei 23.40, Halep nu a zăbovit mult pe teren. Ea a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, de Gajodosova, după o întâlnire de 66 de minute.

În turul 3 al Australian Open, Halep o va întâlni, vineri, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, care a învins-o în manșa secundă, cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), pe sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 71 WTA.