Simona Halep, prima reacție la miezul nopții: „Privesc înainte, sunt dornică să merg mai departe”. Ce sumă va primi de la ITIA

Publicat: 06 03. 2024, 05:07
Simona Halep s-a calificat în optimile turneului US Open / Sursă Foto: Facebook - Ilustrativ

Simona Halep a punctat pe rețelele sociale, la câteva ore după aflarea verdictului de la TAS, care i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni.

Românca a confirmat că a fost întotdeauna o sportivă curată şi că abia aşteaptă să revină în circuit.

Simona Halep, prima reacție la miezul nopții: „Privesc înainte, sunt dornică să merg mai departe”. Ce sumă va primi de la ITIA

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunţat pe site-ul oficial decizia TAS de reducere a suspendării Simonei Halep, menţionând că sportiva poate reveni imediat în competiții.

ITIA aşteaptă decizia completă şi motivată şi “o va analiza amănunțit”, a precizat şefa agenţiei.

„Ziua de astăzi a fost un moment de cotitură, având în vedere verdictul tribunalului, care mi-a afirmat poziția. Așa că vreau să aduc lămuriri acestui capitol:

1) În unanimitate, tribunalul m-a absolvit de acuzațiile de dopaj privind probele de sânge.

2) De asemenea, s-a stabilit în unanimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv la roxadustat a rezultat din contaminarea accidentală a suplimentului, ceea ce a condus la o sancțiune redusă de 9 luni.

3) ) În plus, tribunalul a solicitat ITIA să mă despăgubească la suma 20.000 de franci elvețieni.

În timpul acestei provocări, credința mea în integritate, adevăr și principiile dreptății au reprezentat refugiul meu. În ciuda acuzațiilor și opoziției, starea mea de spirit a rămas ancorată în convingerea mea neclintită de a fi un sportiv cinstit. Încercarea la care am fost supusă a fost un test de rezistență, iar triumful adevărului, deși întârziat, este o justificare extrem de îmbucurătoare.

Îmi exprim profunda recunoștință către echipa mea de avocați, a căror credință fermă și dăruire excepțională au fost esențiale pentru a depăși această perioadă tulbure. În aceeași măsură, sponsorii, fanii loiali și câțiva competitori au reprezentat pilonii mei de putere, oferindu-mi sprijin și solidaritate neclintită.

Sprijinul copleșitor din partea atâtor români mi-a întărit decizia, permițându-mi să-mi susțin cauză până la verdictul drept și onorabil.

Privesc înainte, sunt dornică să merg mai departe și să revin în circuit cu vigoare, dar și cu un spirit învigorat.

Cu dragoste și recunoștință,

Simona”, a scris Simona Halep pe contul oficial de Instagram.

Care a fost suspendarea inițială pentru Simona Halep?

În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea „operativă” a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă.

În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).