Steaua a împrumutat un jucător la Concordia Chiajna

Publicat: 02 09. 2015, 13:14
Actualizat: 31 01. 2019, 22:00

Mijlocașul în vârstă de 20 de ani se va alătura lotului condus de Cornel Țălnar în cursul acestei zile.

Răzvan Toni Gradinaru s-a născut la 23 august 1995, la Zimnicea. El a început fotbalul profesionist la Dinamo, unde a stat timp de doi ani. În 2010 a fost transferat de Steaua. Pentru echipa mare a debutat în victoria cu 4-0 împotriva formaației Avântul Barsana, din șaisprezecimile de finală ale Cupei României, în sezonul 2013-2014.

În stagiunea precedentă, el a fost împrumutat la Oțelul, având un rol important în victoria echipei din Galați la Târgu-Mureș, care a ajutat în mod direct Steaua să câștige titlul cu numărul 26. El are 23 de partide în Liga 1 (6 la Steaua), 3 în Cupa României, una în Supercupa României, una în Cupa Ligii și una în preliminariile Ligii Campionilor.