Suma amețitoare pe care trebuie să o plătească Real Madrid dacă îl demite pe Zinedine Zidane

Publicat: 20 09. 2019, 14:18

O despărțire de managerul francez nu e exclusă, însă în cazul în care aceasta s-ar produce, Real Madrid ar fi obligată să plătească o sumă record în fotbalul mondial. Revenit pe banca galacticilor în sezonul trecut, Zidane are contract cu Real Madrid până în vara lui 2022, iar o reziliere unilaterală a contractului ar presupune plata întregului salariu până la finalul înțelegerii. Cotidianul catalan Sport a făcut calculele și a ajuns la concluzia că despărțirea de Zidane ar costa-o pe Real nu mai puțin de 75 de milioane de euro, în calcul fiind incluse și taxele.

Spaniolii notează că portughezul Jose Morinho este favorit pentru o revenire la Real, club unde a mai antrenat între 2010 și 2013. Dincolo de scorul umilitor înregistrat pe tabelă la finalul meciului PSG – Real Madrid, trupa blanco a înregistrat și o altă statistică jenantă: nu a tras niciun șut pe poartă, lucru care nu se mai întâmplase de 578 de meciuri, indiferent de competiție.