Torța olimpică FOTE va fi purtată de Rareș Dumitrescu sau de Mihai Covaliu

Publicat: 30 01. 2013, 19:09
Actualizat: 23 08. 2013, 17:01
Torța olimpică în Brașov va fi purtată la 17 februarie, când va avea loc ceremonia de deschidere a FOTE, de sabrerul Rareș Dumitrescu sau de antrenorul de sabie Mihai Covaliu, ambii cetățeni de onoare ai Brașovului, medaliați cu argint la Jocurile Olimpice din vara trecută.

Comitetul de Organizare al FOTE a anunțat că ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice va începe sâmbătă, pe stadionul Panathenaic din Grecia. În cadrul ceremoniei, președintele Comisiei de Organizare va ține un discurs în limba română și va efectua un schimb de cadouri simbolice cu reprezentanții Greciei.

Echipa FOTE se întoarce duminică în România pentru a aduce flacăra la Casa Olimpică din București unde va fi expusă spre vizitare.