Trei jucători de bază ai Stelei sunt gata să își prelungească înțelegerile

Publicat: 05 10. 2014, 14:39

Cel mai important nume de pe listă este Lucian Sânmărtean. În vârstă de 34 de ani, mijlocașul venit de la Vaslui a avut o prestație excelentă de la sosirea în Ghencea și gsp.ro anunță că acesta va semna pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă unul în cazul în care va da randamentul dorit. Astfel, Sâmnărtean ar putea juca la Steaua până în vara lui 2017, salariul său urmând să fie de 300.000 de euro pe an, scrie digisport.ro

Steaua a reușit să-l convingă și pe polonezul Szukala să rămână la echipă. Dorit în Țările Arabe inclusiv de Laurențiu Reghecampf, antrenorul care l-a adus prima dată în România, fundașul polonez va mai rămâne încă doi ani la Steaua și va fi recompensat cu un salariu lunar de 25.000 de euro, anunță sursa precizată mai sus.

Ultimul jucător de pe lista celor care semnează prelungirea contractului cu Steaua este mijlocașul Adi Popa. Jucătorul adus de la Concordia Chiajna nu reprezenta neapărat una din prioritățile Stelei, ținând cont că înțelegerea sa cu echipa campioană expira abia în 2017 însă oficialii Stelei au decis să-i ofere un nou contract. Om de bază atât pentru Reghecampf cât și pentru Gâlcă, Adi Popa va câștiga 20.000 de euro pe lună, dublu față de cât încasa până acum și va rămâne la Steaua până în 2018.

Roș-albaștrii au rămas însă cu o mare problemă. Goalkeeperul Arlauskis, poate cel mai bun fotbalist al Stelei în actuala stagiune, nu e așa ușor de convins ca ceilalți 3. La finalul sezonul rămâne liber de contract și asta îi poate asigura mai ușor trecerea la o formație cu nume din Europa.