Unde vor fi difuzate meciurile din Liga 1 și din Cupa Ligii în următorii 5 ani

Publicat: 05 06. 2014, 14:09
Actualizat: 26 03. 2019, 09:48

Conform sursei citate, UPC și Focus Sat au semnat recent un acord de distribuție cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV și Look +.

„Suntem încântați că le putem oferi clienților noștri această veste excelentă: la UPC și Focus Sat vor putea urmări meciurile din cele mai importante competiții fotbalistice din România. Am ajuns la un acord cu grupul care deține drepturile pentru Liga 1 și Cupa Ligii și vom transmite meciurile în perioada 2014 – 2019. În afara zonei de acoperire UPC, cele două canale vor putea fi urmărite la nivel național prin platforma de satelit Focus Sat”, declară Robert Redeleanu, Chief Marketing Officer (CMO) al UPC România.

Conform comunicatului, în următorii cinci ani, abonații UPC și Focus Sat se vor bucura de cinci sezoane de fotbal.