Victorie mare pentru „tricolorii mici” la Priștina! Kosovo – România 0-1 cu selecționerul Curelea eliminat
Naționala României Under 21 a disputat vineri primul meci din 2026, în cadrul calificărilor pentru EURO 2027, împotriva selecţionatei similare din Kosovo. Meciul a fost câştigat de tricolori, scor 1-0.
A marcat Ioan Vermeşan, în minutul 66. A fost singurul gol al partidei încheiat cu eliminarea selecționerului Costin Curelea în ultimele minute.
Victorie mare pentru „tricolorii mici” la Priștina! Kosovo – România 0-1 cu selecționerul Curelea eliminat
România U21 va înfrunta marţi, de la ora 19.00, selecţionata din San Marino. Meciul se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgovişte.
Tricolorii sunt acum pe locul 2 în drumul spre competiția are loc între între 11 iunie și 4 iulie, în Albania și Serbia, iar la start vor fi 16 echipe.
După 6 meciuri jucate în Grupa A preliminară, naționala pregătită de Costin Curelea se află pe locul 2, cu 10 puncte, la câteva lungimi de primele două clasate, Spania (18 puncte) și Finlanda (13 puncte). Distanța față de adversara de azi a ajuns la două puncte.
Prima clasată și echipa de pe locul 2 cu cel mai bun punctaj se califică direct la turneul final. Celelalte echipe de pe locul secund vor disputa un baraj pentru ultimele patru locuri la CE din 2027 care va avea loc în Albania și Serbia.
România și Kosovo au mai jucat în actuala campanie de calificare, la Iași, când scorul a fost 0-0, la debutul lui Curelea pe banca tehnică. Imediat însă, naționala de tineret a avut un dublu 2-0: victorii în deplasare cu San Marino și acasă cu Cipru, plus înfrângere în Finlanda.
Cum au arătat cele două echipe?
- România: 1. Lefter – 2. Maftei, 6. Tudose, 4. Eissat, 11. Borza – 14. Boțogan (9. Trică 60), 8. Vulturar-cpt. – 10. Musi (18. Szimionaș 86), 15. Matei (21. Mihai 86), 22. Biliboc (13. Bană 73) – 20. Vermeșan (3. Duțu 73)
Selecționer: Costin Curelea
Rezerve: 12. Munteanu – 7. Mazilu, 16. Țuțu, 17. Băsceanu - Kosovo: 1. Seji – 3. Sahitaj, 15. Shala, 5. Mavraj, 13. Parduzi – 6. Ademi, 10. Frokaj (8. Bllaca 70), 4. Zeqiri (22. Gashi 82) – 23. Sadriu, 9. Berisha, 7. I. Jashari (17. Hasani 70)
Selecționer: Hekuran Kryeziu
Rezerve: 12. Gjokaj – 14. Ajvazi, 18. L. Jashari 19. Fazlija, 20. Dardan, 21. Imeri
CLASAMENT:
1.Spania 18 p
2.Finlanda 13 p
3.România 10 p
4.Kosovo 8 p
5.Cipru 3 p
6.San Marino 0 p