Prima pagină » Religie » Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă pentru prima dată în România. Primul popas, la Mănăstirea Pantocrator. Cum arată programul procesiunii

Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă pentru prima dată în România. Primul popas, la Mănăstirea Pantocrator. Cum arată programul procesiunii

Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă pentru prima dată în România. Racla va fi prezentă în țară între 28 august și 2 septembrie. Sfintele moaște vor ajunge și la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Vezi mai jos programul evenimentelor pentru perioada respectivă.

Sfintele moaște vor fi aduse în România cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. Racla va fi adusă de Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, episcop vicar al Mitropoliei de Halkida, Istiaia și Sporadele de Nord. Sfintele moaște vor fi primite la mănăstire vineri, 28 august, la ora 13:00. În aceeași seară vor fi oficiate mai multe slujbe, printre care privegherea, Taina Sfântului Maslu, Paraclisul Sfântului Vasile cel Mare și Sfânta Liturghie.

Sondaj Gândul


Ești de acord ca Ilie Bolojan să deblocheze plățile pentru sportivii medaliați olimpic, așa cum i-a cerut David Popovici?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Programul aducerii mâinii drepte a Sf. Vasile cel Mare în România

Mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare va fi adusă, mai întâi, la Mănăstirea Pantocrator

Mănăstirea Pantocrator a fost inclusă în program având în vedere că racla cu mâna Sfântului Vasile cel Mare va ajunge mai devreme în România. Arhimandritul Serafim Baciu spune că acesta va fi primul popas al raclei. Mănăstirea adăpostește și moaștele Sfintei Maria Magdalena. Sâmbătă, 29 august, racla va ajunge la Catedrala Episcopală „Sfântul Alexandru” din Alexandria. Va rămâne acolo până în după-amiaza zilei de 1 septembrie. Ulterior, mâna Sfântului Vasile cel Mare va reveni la Mănăstirea Pantocrator. Racla va rămâne aici până pe 2 septembrie, la miezul nopții, arată Basilica.ro.

„Mâna Sfântului Vasile cel Mare va face un prim popas la Mănăstirea Pantocrator. Așa a fost și voia Sfântului Vasile ca să poposească în locul unde se păstrează moaștele Sfintei Maria Magdalena.

Sfânta Maria Magdalena a fost izbăvită de Hristos de șapte demoni, iar cel care scrie mai târziu cele mai puternice rugăciuni de alungare a demonilor se întâlnește acum cu sfânta mironosiță”, a transmis arhimandritul într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Cum arată programul procesiunii

Vineri, 28 august 2026

  • 13:00 – Primirea moaștelor Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea Pantocrator;
  • 14:00 – Așezarea moaștelor Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfintei Maria Magdalena spre închinarea credincioșilor;
  • 21:00 – Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Vasile cel Mare;
  • 00:00 – Sfânta Liturghie arhierească.

Sâmbătă, 29 august 2026

  • 07:00 – Primirea Cinstitei Mâini a Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria;
  • 07:30 – Așezarea Cinstitei Mâini a Sfântului Vasile cel Mare și a moaștelor Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului;
  • 08:30 – Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul;
  • 09:00 – Sfânta Liturghie arhierească;
  • 16:00 – Slujba Vecerniei și a Litiei;
  • 17:30 – Procesiune pe străzile municipiului Alexandria cu cinstitele moaște;
  • 20:00 – Paraclisul Sfântului Ierarh Alexandru.

Duminică, 30 august 2026

  • 08:30 – Acatistul Sfântului Ierarh Alexandru;
  • 09:00 – Sfânta Liturghie arhierească;
  • 11:00 – Pomenirea ctitorilor;
  • 17:00 – Slujba Vecerniei.

Luni, 31 august 2026

  • 08:30 – Acatistul Sfântului Vasile cel Mare;
  • 09:00 – Sfânta Liturghie;
  • 17:00 – Slujba Vecerniei și a Litiei.

Marți, 1 septembrie 2026

  • 08:30 – Acatistul Sfântului Vasile cel Mare;
  • 09:00 – Primirea ierarhilor;
  • 09:15 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de un sobor de ierarhi sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
  • 17:00 – Cinstita Mână a Sfântului Vasile cel Mare se va întoarce la Mănăstirea Pantocrator;
  • 22:00 – Priveghere la altarul exterior al Mănăstirii Pantocrator în cinstea Sfântului Vasile cel Mare.

Miercuri, 2 septembrie 2026

  • 08:30 – Acatistul Sfintei Maria Magdalena;
  • 09:00 – Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Pantocrator;
  • 18:00 – Slujba Vecerniei;
  • 00:00 – Încheierea sărbătorii și a pelerinajului.

Sursă video: Mânăstirea Pantocrator – Facebook

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli