15 membri ai grupării suspectate de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia au fost arestați

Publicat: 12 12. 2013, 12:30
Actualizat: 27 03. 2019, 02:42

Cincisprezece cetățeni români și turci, membri ai grupării suspectate de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, de la care au fost ridicate 60 de kilograme de bijuterii, au fost arestați preventiv pe 29 de zile, iar alte 11 persoane au primit interdicția de a părăsi țara.

Biroul de Presă al Tribunalului Alba a informat, joi, că Serviciul Teritorial Alba al DIICOT ceruse arestarea preventivă a 26 de persoane, acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tribunalul Alba a dispus, miercuri seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a 15 persoane, iar în cazul celorlalte 11 a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.

Cele 26 de persoane cercetate în acest caz sunt atât cetățeni români, cât și cetățeni turci din județele Constanța, Ialomița, Argeș, Timiș, Brașov, Alba, Arad, Bihor, Sibiu și Suceava.

Decizia Tribunalului Alba poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare.

Marți, procurorii DIICOT au făcut 225 de percheziții în mai multe județe, la persoane suspectate de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, de la care au fost ridicate 60 de kilograme de bijuterii.

Potrivit unui comunicat transmis atunci de DIICOT, procurorii DIICOT Alba Iulia au început urmărirea penală a 91 de învinuiți, existând suspiciunea că în cursul acestui an în județul Constanța s-a constituit o grupare infracțională organizată, structurată pe două paliere, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia. Gruparea a fost constituită la inițiativa unui cetățean turc care deținea o firmă de transport internațional depersoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România, cât și pe alte rute internaționale.

Anchetatorii spuneau că bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei cetățeanului turc (B.S), pe bază decomandă făcută de diferiți bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia. După introducerea în țară, bijuteriile erau depozitate/ascunse în spații special amenajate pentru disimulare, ulterior fiind distribuite unor cărăuși, care, folosind mai multe autoturisme special modificate în ceea ce privește constituirea unor spații disimulate, le transportau în România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Serbia, Ungaria, Austria, Germania, Italia și Macedonia, către diferite magazine de bijuterii și colectau sumele de bani aferente comenzilor.

Totodată, membrii grupării infracționale desfășurau și o activitate inversă, de colectare a bijuteriilor declasate și detransport în Turcia, la schimb pentru bijuterii noi sau contra cost, iar în urma topirii lor erau folosite în procesul deproducție de către bijutierii turci. Această activitate era derulată, de asemenea, nu numai pe teritoriul României, ci și pe teritoriul altor state – Serbia, Polonia, Ucraina, Austria, Italia, Ungaria, Germania.

Până marți fuseseră ridicate aproximativ 60 de kilograme de bijuterii din aur, cea mai mare cantitate identificată la un transport intern fiind de aproximativ 20 de kilograme.