57 de persoane, urmărite penal în dosarul evaziunii de 20 de milioane de euro

Publicat: 28 01. 2014, 21:22

Un număr de 57 de persoane, vizate de perchezițiile făcute marți în București și șase județe, sunt urmărite penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani prin 17 firme „fantomă”, care emiteau facturi pentru operațiuni fictive, prejudiciul fiind estimat la 20 de milioane de euro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB), în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2014, doi dintre inculpați „au conceput și folosit un mecanism infracțional”, prin înființarea și controlul exercitat asupra unui număr de 17 societăți comerciale cu comportament de tip fantomă.

„Aceștia au emis numeroase facturi fiscale către 52 de societăți comerciale, atestând operațiuni nereale, facturi pe care acestea din urmă le-au înregistrat în contabilitate, în scopul diminuării bazei impozabile și prejudicierii bugetului consolidat al statului. Pentru a se crea aparența că operațiunile comerciale atestate în facturi sunt veridice, cei doi inculpați, de conivență cu reprezentanții societăților în favoarea cărora au fost emise facturile (aceștia având de asemenea calitate de învinuit în cauză), au stabilit ca valoarea bunurilor fictiv livrate/serviciilor fictiv prestate să fie plătită prin transfer bancar, din contul societății achizitoare către conturile unora dintre cele 17 societăți cu comportament de tip fantomă, urmând ca, subsecvent, banii să fie retrași în numerar și să se întoarcă la dispunătorii plăților. Pentru serviciile oferite, din banii pe care îi încasau în modul descris mai sus, aceștia își opreau un comision de circa 6-8%”, susțin anchetatorii.

Cei doi, arată PTB, au fost ajutați de mai multe persoane, și ele învinuite în dosar, care se ocupau de relația cu băncile (efectuând operațiuni de retrageri de numerar fie de la ATM-uri, fie de la casierii), de tranzitul banilor de la băncile unde societățile fantomă aveau deschise conturi către cei doi învinuiți și apoi, mai departe, către dispunătorii plăților, dar și de racolarea unor persoane dispuse ca, în schimbul unor sume mici de bani, să accepte să figureze ca asociați sau administratori în cadrul societăților „fantomă”.

Cele 52 de firme menționate au transferat în conturile societăților controlate de cei doi învinuiți – societăți care nu funcționează la sediile declarate și nu desfășoară activități comerciale – suma totală de 87.066.978 lei – drept contravaloare a unor servicii sau bunuri care în realitate nu s-au prestat ori livrat niciodată.

„Scopul acestor transferuri a fost în primul rând sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat (prin majorarea artificială a cheltuielilor) dar și transformarea întregii sume în venituri personale ale reprezentanților societăților comerciale – printr-un sistem de disimulare a activităților ilicite și crearea unei aparențe de totală legalitate”, susțin procurorii.

În acest dosar, procurorii și polițiștii au făcut, marți dimineață, 121 de percheziții în București și județele Brașov, Ilfov, Prahova, Vâlcea, Dâmbovița și Giurgiu, la locuințele suspecților și la sediile unor societăți comerciale.

„Până în momentul de față nu s-a stabilit dacă este vorba despre un grup organizat, perchezițiile sunt încă în desfășurare. Este vorba despre mai multe firme fantomă coordonate de persoanele vizate în cadrul perchezițiilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Adrian Țîrlea.

El a precizat că firmele vizate în acest caz aveau ca obiect de activitate numeroase domenii, printre care IT, consultanță sau agenții de turism.

„Practic, se făceau transferuri de bani între firme reale și aceste firme «fantomă», în urma cărora respectivele persoane nu mai plăteau datoriile către bugetul de stat”, a mai spus Țîrlea.