A fost operată la șold și după câteva zile a murit. Ce au aflat medicii legiști despre femeia din Bacău

Publicat: 28 04. 2015, 18:38

Serviciul de Medicină Legală Bacău a stabilit, în urma efectuării autopsiei, drept cauză a decesului femeii de 67 de ani care, duminică, a murit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, o embolie pulmonară, care a condus ulterior la stopul cardio-respirator, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De altfel, afecțiunea care i-a provocat moartea pacientei apare și pe fișa medicală a acesteia din spital, fiind o urmare a intervenției chirurgicale suferită la șold în urmă cu câteva zile. În fapt, un cheag de sânge a obturat una din ramurile arterei pulmonare și a provocat decesul femeii.

Rudele victimei contestă însă rezultatul autopsiei și au solicitat anchetatorilor investigații amănunțite, considerând că vinovate de moartea femeii sunt cadrele medicale de la spitalul băcăuan.

Potrivit plângerii depuse la Poliția Județeană Bacău de către fiul femeii de 67 de ani, aceasta a fost neglijată de către personalul medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău care, în loc să o supravegheze, a preferat să o sedeze și să o lege de pat. Rudele victimei susțin că moartea acesteia, în urma unei operații de șold, ar avea legătură cu faptul că pacienta a căzut de mai multe ori din pat, suferind leziuni pe corp.

Reprezentanții SJU Bacău recunosc că femeia a căzut din pat, iar apoi a fost legată, însă consideră că acestea nu au nicio legătură cu cauza morții pacientei.

„Femeia a suferit o intervenție chirurgicală pentru o proteză de șold, explicându-i-se atât ei, cât și rudelor că nu are voie să se miște sau să coboare din pat. Cu toate acestea, pacienta nu a ținut cont de recomandări și a căzut de două ori din pat în încercarea de a pleca, deși avea posibilitatea să apese butonul de alarmă dacă avea urgențe. După ambele căzături, i s-au făcut radiografii și s-a constatat că nu i-a fost afectată operația. Abia apoi, când s-a constatat de către cadrele medicale că femeia nu se poate controla, a fost imobilizată de pat. Infirmăm categoric că acele căzături ar avea legătură cu moartea pacientei”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț.

În urma reclamației depuse de către rudele femeii, polițiștii băcăuani desfășoară o anchetă pentru a constata dacă cele sesizate se confirmă.