VIDEO | A început „Parastasul Piraților Nepomeniți” la SULINA. Ce mesaje au transmis artiștii care se alătură evenimentului

Publicat: 12 05. 2023, 15:18
Actualizat: 12 05. 2023, 15:20

This browser does not support the video element.

Sulina, în 1853, era o fâșie de pământ nesigur între stuf și mare, unde ar fi fost bande de pirați, majoritatea ionieni și greci, iar acum, acest loc este destinat și celor trecuți în neființă.

Astăzi, Sulina încă găzduiește Cimitirul Maritim Internațional, cea mai diversă necropolă în care mormintele credincioșilor ortodocși se află în același loc cu ale catolicilor și protestanților, evreilor și musulmanilor.

Acolo se află singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut pe numele de Gheorghios Kontoguris.

Parastasul Piraților Nepomeniți are loc în perioada 12-13 mai, cu scopul de a pomeni multitudinea de personalități uitate de lume, din Cimitirul Maritim din Sulina.

Activitățile din cadrul evenimentului

Cârciuma Garlic organizează anual, încă din 2018, evenimentul Parastasul Piraților Nepomeniți în cinstea acestora.

Anul acesta, cea de-a VI-a ediție a evenimentului are un program care include o expoziție, concerte ale trupei lui Mihai Mărgineanu, Proconsul, Vița de Vie, White Mahala și o noapte albă pe plajă.

De asemenea, Parastasul Piraților Nepomeniți include și un număr al magicianului Robert Tudor, care va avea loc sâmbătă, de la ora 15.15, și nu numai, potrivit AlephNews.

Va exista și o masă de pomenire cu preparate tradiționale la Cimitirul Maritim din Sulina, unde se vor servi gratuit porții de mâncare tradițională: borș de pește și fasole cu ciolan.

Programul mai include și activitățile enumerate mai jos.

– Cruciada aflării comorii;

– Jocuri tematice pentru micii pirați;

– Expoziție cu vânzare produse handmade tematice;

– Cântarea Piraților în cadrul căreia vor canta pe scenă trupe precum: Proconsul, White Mahala, Vița de Vie și  Mihai Mărgineanu;

– O noapte albă de neuitat, pe plaja imensă și sălbatică, cu presența DJ;

– Documentare la Expoziția Sulina Veche a istoriei orașului prin intermediul fotografiilor, hărților și artefactelor.