ACUZAȚII. Comisia Europeană, raport dur la adresa României: „E o sursă de dezastre maritime la exportul cu animale”

Publicat: 27 04. 2020, 16:50
Actualizat: 27 04. 2020, 16:52
Auditul Comisei Europene în portul Midia: România, sursă de dezastre maritime la exportul cu animale (FOTO: ilustrativ)

Comisia Europeană a publicat, luni, raportul final de audit privind exportul cu animale vii din portul Midia. Documentul avertizează că vapoarele autorizate în România expun animalele la riscuri deosebite pe durata călătoriei spre diferite destinații.

”Din raport reise că ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-n.r.) nu a pus informaţii, instrucţiuni şi personal calificat la dispoziţia veterinarilor pentru a inspecţia tehnică a vapoarelor la echipamentele de ventilaţie, adăpare, drenaj şi echipamente alternative. Practic, toate vechiturile au venit în România să se autorizeze ca să poată încărca animale din întreaga UE (Uniunea Europeană-n.r.), expunând animalele la riscuri extreme inevitabile”, a spus Gabriel Păun, directorul UE al Animals International, citat de Mediafax.

Potrivit raportului, ANSVSA nu ţine jurnale de călătorie pentru monitorizarea bunăstării animalelor şi nu a putut face dovada că animalele sunt verificate înainte de a fi urcate pe vaport, dacă mai sunt apte pentru a continua călătoria.

„Dacă nu au murit în camioane, în drumul spre port, atunci animalele sunt bătute şi forţate să urce pe vapoare, chiar dacă nu sunt apte pentru continuarea transportului. Am văzut asta de multe ori în port, iar în privinţa animalelor moarte la bordul vapoarelor nu se poate afla adevărul, niciodată, cu sistemul actual de monitorizare”, a adăugat Gabriel Păun, care a fost vara trecută în Golful Persic pentru a observa starea animalelor exportate cu nava Al Suwaikh.

Nava maritimă Al Suwaikh fusese inspectată superficial, chiar de către preşedintele ANSVSA, iar Comisia Europeană ceruse să nu i se permită încărcarea cu 70.000 de oi din cauza temperaturii şi a umidităţii extreme, susține acesta.

„Am vazut în Kuweit şi Qatar sute de animale din România moarte sau muribunde din cauza călătoriei cu nava Al Shuwaikh venită prima oară în UE vara trecută în iulie. Este o navă uriaşă, ca un titanic pentru animale şi care fusese interzisă în Australia, dar pe care ANSVSA a autorizat-o fără a clipi”, a mai afirmat Gabriel Păun.

Doar tragediile cu animale exportate din România care s-au petrecut fie în portul Midia, fie în cel de destinaţie au ajuns la cunoştinţa publicului şi au cutremurat întreaga lume.

Este vorba de nava Trust 1, plecată de la Midia spre Iordania, la bordul căreia au murit de sete peste 14.000 de oi sau nava Queen Hind care s-a răsturnat la scurt timp după auditul Comisiei Europene, chiar la plecarea din portul Midia, omorând alte peste 14.600 de oi.

O lege aflată în dezbatere în Parlamentul României ar putea să reducă din aceste riscuri, dacă s-ar respecta forma iniţiatorului care prevede suspendarea exportului cu animale vii pe timp de vară, iar în restul anului să fie cel puţin un veterinar la bordul fiecărei nave atent inspectată şi monitorizarea atentă a animalelor la încărcare, jurnale zilnice de-a lungul călătoriei şi unul final la sosire cu indicarea clară a mortalităţii şi morbidităţii, arată comunicatul organizaţiei.

„Este o lege care asigură un minim de protecţie dar chiar şi aceasta este tergiversată şi slăbită în acest moment de jucători influenţi şi periculoşi din industria exportului cu animale vii. Totuşi, legea în forma iniţiatorului este singurul instrument în acest moment de a evita un iminent infringement şi trebuie promulgată în acea formă”, a încheiat Păun.

În concluzie, peste 50% dintre vapoarele de export care operează în UE sunt autorizate de România, deși sistemul de inspecție a vapoarelor de export nu este capabil să reducă riscurile pentru animale, din cauza condițiilor precare ale navelor, arată organizația Animals International, citând Comisia Europeană.