ADRIAN NĂSTASE S-A ÎMPUȘCAT. Procurorii cer expertiză balistică. Hainele pe care le purta fostul premier, ridicate împreună cu arma și glonțul folosite

Publicat: 21 06. 2012, 15:10
Actualizat: 22 06. 2012, 08:50

Ministerul Public a anunțat că a dispus o expertiză balistică în cazul tenativei de sinucidere a fostului premier Adrian Năstase.

Ancheatorii au luat din reședința lui Năstase cămașa și maieul pe care social-democratul le purta miercuri seara. De asemenea, au fost ridicate arma, un revolver Smith&Wesson, calibru 38 special, și glonțul tras, pentru a se putea face expertiza balistică.

„În continuarea cercetărilor în cauza privind incidentul petrecut, în seara de 20 iunie 2012, referitor la tentativa de suicid a lui Năstase Adrian, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu echipa operativă, au finalizat, în dimineața zilei de 21 iunie 2012, în jurul orelor 3.00, cercetarea la fața locului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Totodată, anchetatorii au desigilat încăperea în care se aflau armele lui Năstase, pentru a le preda Serviciului Arme din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București.

În prezent, personalul medical și polițiștii prezenți la reședința din Zambaccian sunt audiați.

Ministerul Public a solicitat Spitalului de Urgență Floreasca acte medicale privind diagnosticul postoperatoriu al lui Adrian Năstase