AJUTOR. Primăria Capitalei pregătește „Coșul solidarității” pentru seniorii Bucureștilor

Publicat: 27 04. 2020, 10:05
Sursa FOTO: wikimedia.org

Se pregătește un ajutor din partea Primăriei Capitalei pentru seniorii Bucureștilor. Consilierii municipali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de joi propunerea de implementare a proiectului „Coșul solidarității”.

Pe ordinea de zi a ședinței CGMB se mai află și alte două proiecte importante: achiziţia unui aparat real time PCR pentru Spitalul „Victor Gomoiu” și achiziţia de teste pentru infecţia cu SARS-CoV-2 pentru beneficiarii centrelor sociale.

„Coșul solidarității” prevede acordarea unui sprijin constând în produse alimentare şi sanitare necesare în contextul pandemiei de Covid-19 seniorilor domiciliaţi în Bucureşti care au împlinit vârsta de minimum 65 de ani, aflaţi în stare de vulnerabilitate.

Sprijinul urmează a fi acordat de Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, împuternicit în vederea elaborării regulamentului. Angajații CSMB vor începe să livreze „Coșul solidarității” în termen de două zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

În referatul de aprobare, semnat de primarul Gabriela Firea, se arată că până în prezent sute de persoane vârstnice vulnerabile au apelat numerele de telefon puse la dispoziţie de Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, semnalând dificultăţi în procurarea alimentelor de bază şi a echipamentelor de protecţie.

„Proiectul presupune acordarea unui sprijin constând în produse alimentare şi sanitare (măşti chirurgicale, mănuşi şi dezinfectanţi) către persoanele care au împlinit vârsta de minimum 65 de ani aflate în situaţie de vulnerabilitate. Criteriile de acordare vor fi stabilite ulterior în baza regulamentului elaborat de Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti”, se explică în nota de fundamentare.

„Şi copiii trebuie testaţi”

Referitor la cel de-al doilea proiect de hotărâre, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti este împuternicită să achiziţioneze teste pentru infecţia cu noul coronavirus şi servicii de prelevare şi prelucrare a probelor pentru beneficiarii centrelor sociale din subordinea acesteia.

Totodată, pe baza proiectului „Şi copiii trebuie testaţi”, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) este mandatată să achiziţioneze un aparat real time multiplex PCR în vederea dotării Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.