ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. BEC interzice alegătorilor să-și printeze formularele cu declarația pe propria răspunde, deși în mai multe secții din București s-au epuziat

Publicat: 02 11. 2014, 18:52
Actualizat: 29 04. 2015, 19:19

În București, la mai multe secții de votare s-a constat că formularele tipizate cu declarațiile pe proprie răspundere necesare pentru votul pe listele suplimentare au fost epuizate. Purtătorul de cuvânt al BEC a declarat că de distribuirea acestor formulare este responsabil prefectul capitalei Paul Nicolae Petrovan. În schimb, Ministerul de Interne a transmis că responsabilitatea pentru ca aceste tipizate să nu fie epuizate aparține șefilor secțiilor de votare.

Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a precizat că președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare trebuie să solicite din timp suplimentarea acestor formulare. „Pe parcursul procesului electoral, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare trebuie să solicite din timp suplimentarea numărului de formulare, în momentul în care constată că acestea sunt insuficiente față de numărul de alegători”, a precizat ea.

Alegătorii care au dorit să-și printeze propriile tipizate au constat în secțiile de votare că le este îngrădit dreptul la vot. Contactat de gândul purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a declarat că printr-o decizie a BEC s-a interzis alegătorilor să folosească propriile declarații chiar dacă printează modelul din Monitorul Oficial. Întrebat dacă legea interzice unui cetățean să printeze și să folosească formularul, Marian Muhuleț a răspuns astfel: „Legea nu interzice. A fost o dispoziție a BEC care prevede că aceste tipizate se distribuie numai în secția de votare”. 

În schimb, completarea declarației pe propria răspundere se va putea face și în afara secției de vot, a decis, duminică, Biroul Electoral Central, în urma unei sesizări a PMP făcută în condițiile în care mai mulți cetățeni români s-au plâns de faptul că procesul de vot e îngreunat de procedura de completare.