Algerianul din portbagaj. Un bărbat a încercat să treacă granița în Ungaria ascuns în locul roții de rezervă

Publicat: 29 06. 2012, 20:23
Actualizat: 24 07. 2012, 14:00

Un cetățean algerian a fost prins, vineri, de polițiștii de frontieră de la Vama Cenad, județul Timiș, în timp ce încerca să treacă granița ascuns în portbagajul unei mașini, în locul destinat roții de rezervă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul Poliției de Frontieră Timișoara, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean francez, de origine marocană, șofer al unui autoturism marca Renault, înmatriculat în Franța.

În urma controlului, polițiștii de frontieră au găsit un tânăr ascuns în locul destinat roții de rezervă din portbagajul autovehiculului.

Polițiștii au stabilit că acesta este cetățean algerian, în vârstă de 20 ani, și intenționa să ajungă ilegal în Spațiul Schengen.

Conform sursei citate, cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale care se impun.