Amenzile pentru șoferi cresc de la 1 mai

Publicat: 01 05. 2016, 10:22
Actualizat: 05 07. 2016, 21:38

Deoarece valoarea punctului-amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, se că va ajunge la 125 lei pentru un punct-amendă, de la 105 lei în prezent. De exemplu, depășirea vitezei va fi sancționată chiar și cu 2.500 de lei, iar amenda pentru nepurtarea centurii de siguranță va fi între 250 și 375 de lei, sumă care se reduce la jumătate dacă este achitată în 48 de ore.

Sancțiunile sunt stabilite de clase, în fucție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

Astfel, manevre de schimbare a direcției de mers făcute fără respectarea obligației de semnalizare și nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului, se numără printre faptele sancționate cu amenzi din clasa I, cu 2 sau 3 puncte-amendă.

Pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător de incendii, șoferul va fi sancționat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Conducerea unui autovehicul cu un permis expirat sau circulația cu un autovehicul care are defecțiuni la sistemul de iluminare/avertizare sonoră ori când acestea lipsesc se sancționează cu amenzile din clasa a a III-a, însemnând de la 6 la 8 puncte-amendă.

Amenzile din clasa a IV-a, de la 9 la 20 de puncte-amendă se dau pentru fapte precum circularea cu vehicule al căror termen de valabilitate al inspecției tehnice periodice este expirat sau atunci când șoferii nu au anvelope de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.