Angajatul Poliției Capitalei care a căzut de la etaj a fost dus la Spitalul Universitar

Publicat: 09 07. 2013, 16:03
Actualizat: 31 07. 2014, 14:51
Angajatul Poliției Capitalei care a căzut de la etajul unu al instituției repara un geam și a fost transportat după accident, în stare de conștiență, la Spitalul Universitar, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliție.

Angajatul Poliției Capitalei care a căzut de la etajul unu al instituției repara un geam și a fost transportat după accident, în stare de conștiență, la Spitalul Universitar, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliție.

Potrivit surselor citate, bărbatul are 43 de ani și este angajat din 1994, ca personal contractual, la Serviciul Logistică al Poliției Capitalei, au precizat sursele citate.

Polițiștii verifică, la acest moment, condițiile în care s-a produs accidentul.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București nu cercetează acest accident, deoarece, potrivit Legii 108/1999, Inspecția Muncii nu are competență pe structurile Ministerului Afacerilor Interne, a explicat, pentru MEDIAFAX, inspectorul șef adjunct Relații de muncă al ITM București, Marilena Balabuti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile, a declarat anterior, tot pentru MEDIAFAX, că la numărul 112 a fost primit, marți după-amiază, un apel în care s-a semnalat faptul că în curtea Poliției Capitalei este o persoană care a căzut de la nivelul etajului unu.

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.