ANM a anunțat prognoza meteo luna februarie. Cum va fi vremea în ultima lună a iernii

Publicat: 28 01. 2020, 16:33

ANM a publicat estimările meteo pentru intervalul 27 ianuarie – 24 februarie 2020. Prognoza meteo pe patru săptămâni a fost realizată de Centrul European pentru Prognoze de Medie Durată.

Veste proastă pentru cei care așteptau iarna: în prima săptămână, 27 ianuarie – 3 februarie 2020, meteorologii au arătat că valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni în toată țara.

Temperaturile maxime vor fi situate între 6 și 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor atinge doar minus 6 grade Celsius.

În privința cantităților de precipitații, acestea vor avea o tendință excedentară în regiunile intracarpatice și vor fi ușor deficitare în sudul și estul țării.

Prognoza meteo 3-10 februarie 2020

În săptămâna 3-10 februarie, mediile valorilor termice se vor situa, în mare parte, peste limitele specifice perioadei, mai ales în partea de sud și est a țării. Cele mai mari temperaturi vor fi între 4 și 8 grade Celsius, iar minimele de minus 2 și minus 4 Celsius.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi, în principal, apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo 10 – 17 februarie 2020

În săptămâna 10-17 februarie 2020, mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei săptămâni în toată țara.

Temperaturile maxime se vor situa între 3 și 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi între 0 și minus 4 grade Celsius.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale, exceptând regiunilor sudice unde tendința va fi ușor deficitară.

Meteorologii exclud ipoteza unor episoade de viscol și ninsori, cel puțin în sud.

Prognoza meteo 17-24 februarie 2020

Nici în săptămâna 17-24 februarie 2020 nu vom avea parte de iarnă.

Regimul pluviometric va putea avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării, iar meteorologii exclud episoadele de iarnă, respectiv ninsori sau viscol, în ultima săptămână din februarie.