Aplicația care ar fi salvat viața Alexandrei, disponibilă și în România: STS anunță că operatorul 112 va localiza instantaneu apelul

Publicat: 11 02. 2020, 21:11
Actualizat: 11 02. 2020, 21:25

STS are o aplicaţie prin care cei care apelează la 112, de pe smartphone care foloseşte sistemul Android, pot fi localizate. Android a dezvoltat de câţiva ani trimiterea de mesaje SOS cu locaţia telefonului, o înregistrare vocală de 5 secunde şi două fotografii cu ambele camere ale telefonului.

„Va permite preluarea şi de informaţii sau de alerte de urgenţă de tip sms, de tip real time text, apeluri de tip video şi de asemenea transmiterea de informaţii suplimentare, precum imagini şi fotografii. La fel de bine, în zona de hartă, vor fi facilităţi avansate de utilizare şi de monitorizare, coordonare a resurselor”, a declarat şeful direcţiei 112, Florin Peticu, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

El a adăugat că „protecţia datelor cu caracter personal trebuie analizată conform GDPR, din punct de vedere al apelului pentru situaţii de urgenţă”.

„Desigur STS, în calitate de administrator, este administrator de date cu caracter personal”, a completat Peticu.

Operatorul 112 va şti unde este cu o eroare de maximum 50 de metri.