Argeș: Percheziții într-un dosar ce vizează tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul – 4 milioane euro

Publicat: 17 11. 2015, 11:11
Actualizat: 21 11. 2016, 21:41

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Argeș, fac, marți dimineață, șase percheziții domiciliare și la sediile unor firme din județ, într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic.

Conform sursei citate, în acest dosar se fac cercetări pentru infracțiuni de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri sub semnătură privată, fiind suspectate 29 de persoane. Printre acestea se numără și angajați ai unor ocoale silvice de stat și private.

Anchetatorii au date conform cărora , în perioada 2008-2012, unii dintre suspecți ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material lemnos, cu ajutorul unor angajați de la ocoale silvice private și de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat și comercializat importante cantități de material lemnos, fără a înregistra în contabilitate aceste operațiuni.

Totodată, pentru a disimula proveniența banilor obținuți ilegal, suspecții ar fi introdus sumele de bani într-un circuit financiar, prin achiziția de bunuri imobile și mobile.

În acest dosar anchetatorii au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ patru milioane de euro.