Au fost prinși hoții din Cluj care au furat peste 90.000 de lei din casieria Universității Agricole

Publicat: 05 11. 2019, 18:05

„Două persoane, care au spart în luna octombrie casieria USAMV Cluj-Napoca de unde au sustras 90.000 de lei în bani și bunuri valorice, au fost prinse. Una se afla pe raza județului Iași, cealaltă în alt județ. Anchetatorii au desfășurat o amplă acțiune pentru depistarea hoților”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Două persoane au pătruns, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, în clădirea rectoratului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și au furat banii din casierie.

Furtul a fost depistat dimineața de angajații universității. Potrivit polițiștilor clujeni, inițial a fost reclamată sustragerea sumei de 30.000 de lei, dar ulterior s-a revenit asupra prejudiciului și s-a stabilit că acesta ajunge la peste 90.000 de lei.