Au pus la cale o înșelăciune și au furat bani din peste 10 țări, însă nu știau că sunt urmăriți

Publicat: 09 01. 2015, 12:42

Șeful DIICOT Ploiești, Ionuț Botnaru, a declarat, vineri, că în urma audierilor făcute în dosarul vizând activitatea unui grup care se ocupa cu infracțiuni informatice cu mijloace de plată electronice 17 persoane au fost reținute, urmând să fie duse în instanță cu propunere de arestare preventivă, iar în cazul altor trei a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Cele 20 de persoane sunt cercetate pentru infracțiunile de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice, deținerea de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, falsificare de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

În acest dosar, procurorii DIICOT și polițiștii de la BCCO au făcut, joi, 34 de percheziții în București și în județele Constanța, Prahova, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Brăila și Hunedoara.

Anchetatorii spun că în perioada aprilie 2013 – decembrie 2014 membrii grupării infracționale au obținut, în România, echipamente artizanale destinate copierii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică utilizate la terminale POS, ATM sau în benzinării, ulterior aceste echipamente fiind folosite pe teritoriile mai multor state precum Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Turcia, Franța, Marea Britanie, Spania, Ecuador, Filipine, Jamaica și Panama, pentru obținerea unor date de identificare de carduri bancare, inscripționarea ulterioară pe carduri blank și retrageri de numerar.

În ceea ce privește modalitățile de operare în activitatea de skimming, există suspiciuni că membrii grupării fie introduceau cipuri electronice în POS-urile unor magazine, unde pătrundeau prin efracție simulând furturi mărunte, fie utilizau dispozitive confecționate artizanal, în special în zone nesupravegheate de camere video, respectiv benzinării, spălătorii auto și bancomate.

Grupul infracțional era format din 31 de persoane, iar ancheta procurorilor arată că fiecare membru al grupului avea atribuții clar stabilite în cadrul rețelei, activitatea infracțională fiind desfășurată „în mod organizat, strict ierarhizat”.

În documentarea acestui dosar, anchetatorii din România au cooperat cu instituții similare din Germania, Franța, Suedia și Turcia, dar și cu Biroul Serviciului Secret din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.