Avertizare cod galben de vânt puternic, în 5 județe

Publicat: 08 12. 2013, 08:58
Actualizat: 29 07. 2014, 16:51

Meteorologii au transmis o avertizare nowcasting cod galben pentru județele Harghita, Covasna, Brașov, Gorj și Botoșani, unde vântul atinge la rafală 60-70 de kilometri pe oră.

Potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, până la ora 11.15, în județele Harghita, Covasna și Brașov, precum și în zonele de munte se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăși local 55 de kilometri pe oră și vor atinge la rafală până la 70 de kilometri pe oră.

Avertizarea cod galben pentru județul Gorj este valabilă până la ora 12.00. Meteorologii au atenționat că în zona de munte a județului Gorj se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăși la rafală 60 de kilometri pe oră și pot viscoli ninsoarea sau spulbera zăpada.

Și județul Botoșani este, până la ora 10.15, sub avertizare cod galben de vânt, care atinge la rafală 55-65 de kilometri pe oră și izolat peste 70 de kilometri pe oră.

Avertizarea cod galben de ninsori și viscol emisă sâmbătă pentru județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Brașov, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj și Bihor a fost ridicată duminică dimineață.