Avertizare METEO: Cod portocaliu de ploi torențiale în jumătate din țară până marți dimineața. Anunțul făcut de meteorologi

Publicat: 03 06. 2019, 10:27

Meteorologii avertizează că începând de luni, ora 10:00, până joi la ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Județele Suceava, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și Buzău, se vor afla, de luni ora 12:00 până marți ora 06:00, sub cod portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată.

În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei, precum și în sudul și estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Totodată, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Dolj, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt și Capitala sunt, de la ora 10:00, până marți la ora 10:00, sub cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

În Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureș și local în Dobrogea și Banat vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.