Bănicioiu: Direcțiile de tineret și sport vor trece în subordinea CJ; E mult mai ușor de gestionat

Publicat: 04 11. 2013, 17:42
Actualizat: 04 11. 2013, 17:43

Ministrul Tineretului și Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat, după întâlnirea cu senatorii PSD, că direcțiile județene de tineret și sport vor trece în subordinea consiliilor județene, menționând că este „normal” ca și cluburile sportive municipale să fie administrate de consiliile locale.

„E mult mai eficient și mult mai ușor de gestionat și activitatea, dar și partea financiară”, a declarat acesta, la Parlament, după întâlnirea pe care a avut-o cu senatorii social-democrați.

„Decât să stai să trimiți o scrisoare sau să vii de nu știu câte ori în București din toate județele României, să aștepți să te primească un director, care oricum nu va avea atât de mult timp pentru fiecare, e mult mai simplu să ai activitatea și tot ce ține de decizie la nivel județean, adică mai puține drumuri și mai multă eficiență. Nimic nu pleacă fără sursa financiară, nu vream să facem o chestiune neserioasă, să îi păcălim pe cei de la județe”, a adăugat acesta.