Bărbat de 59 ani, reținut după ce și-a șantajat fosta iubită cu publicarea unor poze indecente

Publicat: 15 05. 2019, 13:54

„La data de 9 mai a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 20 au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 29 de ani, cu privire la faptul că, în perioada octombrie 2018 – mai 2019, un bărbat de 59 de ani i-ar fi solicitat suma de 5.000 de euro, sub amenințarea distribuirii pe o rețea de socializare a unor fotografii cu aceasta în ipostaze indecente, din perioada în care aceștia ar fi avut o relație”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi distribuit mai multor prieteni ai fostei iubite, prin intermediul unei rețele de socializare, mai multe fotografii în care femeia apare în ipostaze intime.

„La data menționată s-a procedat la prinderea în flagrant a bărbatului, la scurt timp după ce a pretins și primit suma de 5.000 de euro de la femeie, pentru a nu face publice și alte fotografii compromițătoare care ar fi fost în posesia sa. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și violarea vieții private, cu cel în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentat magistraților”, se mai arată în comunicatul Poliției Capitalei.