Bărbat din Suceava, beat și drogat la volan, cu trei copii în mașină. Avea și permisul suspendat

Publicat: 20 05. 2023, 19:40

Un şofer cu permisul suspendat, care mergea prin Suceava cu un autoturism în care avea pasageri trei copii, este cercetat penal după ce a fost prins în trafic sub influenţa alcoolului şi drogat cu cocaină.

Vineri, în jurul orei 20:45, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava au observat automobilul condus de bărbat în timp ce se deplasa în centrul municipiului.

Polițiștii au fost informați că şoferul nu are drept de a conduce pe drumurile publice, având permisul de conducere reţinut, așa că au pornit semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei şi l-au oprit pe bărbat în trafic.

Bărbatul de 37 de ani avea pe bancheta din spate trei dopii, doi fiind ai săi şi celălalt al surorii sale.

Conducătorul auto a recunoscut că nu are permisul de conducere asupra sa, întrucât i-a fost reţinut, şi nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice deoarece este cercetat într-un alt dosar penal pentru infracţiuni la regimul rutier.

A primit și amendă

Acesta a fost dus la secția de poliție unde a fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost amendat cu 1.305 lei.

Totodată, a fost testat cu aparatul Drager, acesta indicând rezultat pozitiv la cocaină.

Șoferul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, secţia UPU, unde i-au fost prelevate probe biologice necesare în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, potrivit Antena3.ro.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – BDNE Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive”.