Bărbatul și cei doi copii dispăruți luni au fost găsiți MORȚI în lacul Tarnița. BREAKING NEWS

Bărbatul și cei doi copii dispăruți luni au fost găsiți MORȚI în lacul Tarnița. BREAKING NEWS
ANUNȚUL a fost făcut chiar acum de către...

Cei doi copii în vârstă de trei și 15 ani, dispăruți împreună cu tatăl lor, au fost găsiți, vineri după-amiază, alături de bărbat, în lacul Tarnița, din județul Cluj, de către scafandrii constănțeni specializați în scufundări la mare adâncime.

La ora transmiterii acestei știri, scafandrii constănțeni scot din apă cadavrele celor trei dispăruți, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției cluj, Anca Purdea.

Opt scafandri din Constanța, specializați în scufundări la mare adâncime, au ajuns, vineri, pe lacul Tarnița, împreună cu șeful firmei la care sunt angajați, și au început căutarile bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi.

Constantin Onaca, patronul firmei de scafandri din Constanța, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că două echipe a câte patru scafandri au ajuns la Tarnița după ce femeia care a reclamat dispariția soțului și a copiilor, Klaudia Nagy, l-a sunat.

„Am plecat aseară din Constanța, acum facem planul de căutare și nu plecăm de aici până când nu rezolvăm problema. Avem echipamentul și pregătirea necesare pentru căutări”, a spus Onaca.

Căutările pe lacul Tarnița din județul Cluj, unde un bărbat ar fi dispărut alături de doi dintre copiii săi, au fost suspendate, joi după-amiază, după ce scafandrii nu au reușit să găsească nimic.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj au declarat că patru scafandri de la ISU au căutat, joi, la Tarnița, timp de mai multe ore, cu barca și cu un sonar, fără să găsească nimic.

Pe malul lacului Tarnița s-a aflat, joi, și Anuța Potra, sora lui Nicolae Lăpuște, bărbatul dispărut, ea declarând că speră ca fratele său să revină acasă.

„Dacă ești în viață, dacă ești ascuns, nu o să ți se întâmple nimic, te așteptăm acasă, gândește-te că ai iubit-o enorm pe Klaudia (mama fetiței dispărute – n.r.). Noi doi am trăit fără tată de 34 de ani. (…) Te rog din suflet să nu le faci rău copiilor și întoarce-te, te rog din suflet, că te iubesc ca pe luna de pe cer”, spunea Anuța Potra.

Femeia povestea că fratele său era obosit și trist, dar nu crede că a fost în stare să le facă rău copiilor.

„O iubea foarte mult pe Klaudia, au fost momente când nu a primit în schimb ceea ce a dorit, dar nu trebuie să se răzbune pe copil. A fost singur, era obosit, îi pregăteam eu de mâncare, ceva i s-a întunecat în fața ochilor, s-a pierdut, s-a simțit singur, nu cred că a făcut ceva. Poate a fost un moment de slăbiciune. Ultima dată am vorbit cu fratele meu luni, la ora 12.00, m-a sunat, am povestit de mama și apoi Klaudia m-a sunat că el a luat copiii. Atunci ne-am gândit că s-a întâmplat ceva, i s-a întunecat ceva în fața ochilor”, afirma Anuța Potra.

Femeia declara că fratele său a pomenit de sinucidere, dar nu crede că a vorbit serios.

„A zis că într-o zi își va lua viața, dar avea multe pe cap. El m-a crescut pe mine, eu aveam cinci ani când a murit tata, fratele meu a fost stâlpul casei, a obosit, nu a avut cu cine să vorbească. Eu sper că un prieten îl adăpostește, vom încerca să facem tot posibilul să vină acasă, să aducă fetița înapoi, să nu pună două mame în suferință, plus mama noastră. Și Klaudia se agață de un fir de ață, sperând că trăiesc. Klaudia i-a mai dat fetița, duminică l-am văzut ultima dată, a fost la mine împreună cu Klaudia, cu fetița, era obosit, spunea că vrea să doarmă măcar o oră”, a povestit Anuța Potra.

Căutările în zona lacului Tarnița au început luni seară, după ce băiatul mai mare al familiei a anunțat Poliția că tatăl său, în vârstă de 48 de ani, a dispărut de la locuința sa din Florești, luând cu el doi dintre copii – un băiat de 15 ani și o fetiță de trei ani.

Acțiunile de căutare, la care participau echipaje de polițiști, pompieri, jandarmi și salvamontiști, dar și patru scafandri cu o barcă au continuat marți, miercuri și joi, fiind sistate în cursul după-amiezelor din cauza temperaturilor scăzute și a podului de gheață de pe lac.

Potrivit polițiștilor, bărbatul a lăsat o înregistrare video din care rezultă că urma să se sinucidă. Pe înregistrarea video, el apare cu cei doi copii cu care a dispărut și le spune mamelor celor doi că nu o să îi mai vadă. Polițiștii susțin că acești doi copii provin din două relații.

Mama fetiței de trei ani, Klaudia Nagy, a postat pe Facebook o fotografie cu aceasta și un mesaj prin care îi roagă pe cei care ar vedea-o să sune la 112.

Bărbatul lucra ca mașinist la Hidroelectrica, lângă barajul Tarnița, iar luni seară urma să intre la serviciu. Nu este clar cum a reușit bărbatul să treacă, în fiecare an, testele psihologice de la Hidroelectrica.

Un coleg de serviciu al bărbatului spunea că acesta avea datorii la bănci, iar în ultima perioadă părea foarte obosit pentru că lucra și ca taximetrist pentru a-și completa veniturile. De asemenea, el susținea că bărbatul a fost testat psihologic în fiecare an și că a trecut testele. El afirma că mașina bărbatului a fost găsită, luni, de către colegi, în apropierea lacului Tarnița, cheile fiind în autoturism.

De asemenea, bărbatul și cei doi copii au fost dați în consemn la frontieră, aceasta fiind procedura obișnuită în cazul unei dispariții, iar Poliția nu exclude posibilitatea ca ei să încerce să plece din țară.

Polițiștii iau în calcul mai multe variante în cazul dispariției celor trei, una dinte ele fiind că bărbatul și-a ucis copiii, după care s-a sinucis.

Șeful Poliției Județene Cluj, chestorul principal Ioan Păcurar, declara că toate indiciile duc la sinucidere, bărbatul mai având una sau două tentative de acest fel.

Potrivit sursei citate, au fost contactați scafandri din Mureș și de la o firmă privată, care vor încerca să facă scufundări, lunea viitoare, în cazul în care condițiile meteo vor permite acest lucru. Deocamdată, scafandrii nu se pot scufunda din cauza curenților puternici, făcând căutările doar la suprafață.

Cazul este anchetat și de către procurorii Parchetului Tribunalului Cluj.

×
Inchide