Bebeluș mort la spital la Iași, unde a fost dus cu autobuzul la o zi de la externare

Publicat: 07 04. 2014, 17:48
Actualizat: 30 07. 2014, 01:26

Copilul de cinci luni s-a născut prematur, la șapte luni, într-o familie săracă, în care ambii părinți aveau probleme de sănătate mintală, astfel că fusese încredințat în plasament Silviei Curelaru, care este asistent maternal din 2004.

În 25 martie, fetița de cinci luni a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani, cu diagnosticul de „citoliză hepatică”, fiind spitalizată mai întâi la Secția de Boli Infecțioase, iar apoi transferată la Pediatrie.

Medicii susțin că fetița a fost internată la Pediatrie în 1 aprilie, iar a doua zi asistentul maternal care o avea în grijă a cerut externarea, deși bebelușului ar fi urmat să îi fie făcute investigații suplimentare și nu a avut avizul pentru a fi externată.

„Copila a fost internată la contagioase pentru o citoliză hepatică, în contextul unei viroze în familie. Citoliza hepatică era gravă, s-a infirmat faptul că ar fi vorba despre hepatită, apoi a fost transferată la noi (n.r. – Secția de Pediatrie) pentru continuarea de investigații. Asistenta maternală a solicitat însă, pe propria răspundere, externarea copilului, deși i s-au explicat riscurile la care este acesta expus. Riscurile nu au fost neapărat semnificative, dar o citoliză poate să însemne orice ascuns, însă noi nu am putut descoperi pentru că fetița a venit pe 1 și pe 2 s-a cerut externarea. După ce a dus-o acasă cine știe ce s-a întâmplat, ea trebuia să stea aici până când îi da medicul avizul să meargă acasă”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, dr. Aurel Tinca, medic primar la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Botoșani.

Fetița, care a fost externată de la Spitalul Județean Botoșani în 3 aprilie, a fost dusă a doua zi cu autobuzul, de către asistentul maternal, la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde a murit sâmbătă.

Reprezentanții Spitalului de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria” spun că fetița era în stare gravă și s-a decis internarea acesteia.

„Pe 4 aprilie a fost internată cu o distrofie precoce, probleme cu ficatul, avea transaminazele mărite, starea ei s-a agravat în cursul internării.

ceasta s-a agravat pentru că fata avea un sindrom de deshidratare și o afecțiune respiratorie, avea pneumonie, toate la un loc făcând ca evoluția ei să fie imprevizibilă”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, dr. Lucian Cernahoschi, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” din Iași.

La rândul lor, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani susțin că pe scrisoarea medicală de externare a fetiței de la Spitalul Județean din Botoșani se menționează că aceasta avea o evoluție favorabilă și se recomanda revenirea la control în termen de cinci zile.

„A fost internată pe 25 martie, apoi s-a administrat tratament și a fost externată. Într-adevăr, din documente reiese că aceasta a fost externată la cererea asistentului maternal pe data de 3 aprilie. Pe scrisoarea medicală este confirmat faptul că are o evoluție favorabilă și se recomandă revenirea la un control în termen de cinci zile, dar asistentul cere trimitere la spitalul din Iași pentru investigații suplimentare. La Botoșani a avut un diagnostic atipic de pneumonie intersitițială, un diagnostic atipic clinic, care nu se manifestă decât în forme foarte ușoare”, a declarat Angela Curelariu, directorul adjunct al DGASPC Botoșani.

Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani, a declarat, la rândul său, că a discutat cu conducerea DGASPC, care i-a spus că bebelușul a fost dus la spitalul din Iași cu trimitere de la medicul de familie după ce a fusost externat din spitalul botoșănean și s-a simțit rău.

Cătălin Hopulele, corespondenti@mediafax.ro