BEC a invitat MAE la o întâlnire pentru remedierea disfuncționalităților sesizate la alegeri în primul tur

Publicat: 03 11. 2014, 00:45

BEC a lansat invitația reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe pentru „identificarea unor soluții viabile pentru buna desfășurare în străinătate a turului doi de scrutin” și pentru remedierea disfuncționalităților sesizate, anunțul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

„Luând în considerare (…) necesitatea remedierii disfuncționalităților sesizate în perspectiva unui al doilea tur de scrutin, Biroul Electoral Central a adresat Ministerului Afacerilor Externe invitația de a participa la o întâlnire cu membrii Biroului Electoral Central la sediul acestuia, în data de 4 noiembrie 2014, ora 12.00, întâlnire la care vor fi prezenți și reprezentanții Biroului Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate nr. 48”, se arată în comunicatul BEC.

În documentul citat se arată că invitația a fost făcută având în vedere „numeroasele sesizări ale disfuncționalităților în organizarea procesului de votare în cadrul secțiilor de votare din străinătate”.

BEC arată că, potrivit Legii pentru alegerea Președintelui României, pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României se organizează una sau mai multe secții de votare pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor.

De asemenea, BEC precizează că în afara acestor secții de votare pot fi organizate, cu acordul guvernului în țara respectivă, secții de votare și în alte localități decât în cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Duminică seară, la închiderea urnelor, sute de români care voiau să-și exercite dreptul de vot la Paris, Londra, Munchen și Viena nu au mai putut face acest lucru întrucât secțiile de votare s-au închis. Nemulțumiți că au stat ore în șir la coadă și că procesul electoral s-a desfășurat cu greutate, oamenii au protestat vehemennt, iar la Paris au intrat cu forța în sediul Ambasadei în speranța că vor fi lăsați să voteze dacă sunt în incinta instituției.

Ambasadorul României la Londra, unde peste o mie de oameni nu au mai ajuns să voteze, a declarat că el a solicitat prelungirea procesului de votare, însă răspunsul a fost că legea nu permite acest lucru.