Birchall, de SIIJ: Vremea șmecheriilor introduse nu știu de cine nu știu pe unde trebuie să apună

Publicat: 15 10. 2019, 14:08

This browser does not support the video element.

„Nimeni, până în acest moment, nici măcar unii din membrii Comisiei speciale din Parlament nu au reușit să mă lămurească și să-mi demonstreze utilitatea și funcționalitatea alineatului 2 al articolului 88, indice 1 prin care citez „Secția specială rămâne competentă, își păstrează competența față de toate cauzele în care este urmărit sau investigat un magistrat”. Cu alte cuvinte, pentru mine este o mare necunoscută și un nmare semn de întrebare de ce Secția specială trebuie să-și păstreze competența pentru toate dosarele? Niciodată nu m-ați auzit și nici nu mă veți auzi că sunt pentru abuzuri. Fiecare trebuie să răspundă conform legii și, pe mandatul meu, am asigurat și voi continua să asigur, atâta timp cât sunt în această funcție, domnia legii. Iar așa cum v-am spus acest alieant 2 al articolului 88 indice 1 nu-i văd utilitatea”, a declarat Ana Birchall.

Ministrul în funcție al justiției a spus că așteaptă în continuare punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii referitor la rapoartele GRECO, pentru a da publicității analiza făcută la nivel interministerial.

„Vremea șmecheriilor introduse așa nu știu de cine nu știu pe unde cred că trebuie să apună și sper eu că a apus. Deci nimeni și nu cred că dumneavoastră sau cei care se uită la noi cu bună credință pot să înțeleagă de ce într-un dosar trebuie să rămână competentă pentru tot dosarul. Asta am spus mereu și voi continua să spun tot timpul. De exemplu, dacă acum un traficant de droguri, un violator, un criminal în serie sau orice persoană care este suspectă, urmărită penal, cercetată de o infracțiune, dacă face plângere în secunda aceasta la Secție Specială, conform acestui alineat, Secția Specială rămâne competentă. Așa spune legea. Ori eu nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Tocmai de aceea, am solicitat în nenumărate rânduri ca acest alineat, alături de alte alineate și prevederi, să fie eliminate. Ca și concluzie, da, așa cum am spus dintotdeauna și-mi asum, am văzut tot felul de campanii de defăimare și denigrare la adresa mea, dar eu îmi asum că această Secție Specială, așa cum este acum reglementată, nu poate continua să funcționeze. Nu mă convinge nimeni că un asemenea alineat asigură justețea actului de justiție și încrederea oamenilor într-o justiție corectă”, a completat Birchall.

Ana Birchall a precizat că, din informațiile pe care le are, săptămâna aceasta va ajunge și raportul MCV privind țara noastră.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, pe ordinea de zi de marți, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Este pentru a șaptea oară când CSM încearcă validarea.