Boala limbii albastre pune în pericol zimbrii din Rezervația „Slivuț” de lângă Hațeg

Publicat: 23 10. 2014, 13:59
„De două zile, un mascul, de un an și trei luni, prezintă modificări ale stării de sănătate: diaree, lipsa poftei de mâncare, deplasare greoaie. În momentul de față, animalul este tratat cu antibiotice și multivitamine și a fost izolat de restul zimbrilor. Spre deosebire de celelalte exemplare, unde boala limbii albastre a fost confirmată, acesta nu prezintă toate simptomele specifice, mai exact, nu îi curg ochii, nasul și nici nu salivează în exces. Există șanse să se fi imunizat. Dar în cazul în care animalul va muri, se vor recolta probe de organe care vor fi trimise la laborator în vederea stabilirii diagnosticului”, a spus Mihai Jula, directorul executiv al Direcției de Sănătate Veterinară și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, citat de mesagerulhunedorean.ro.
 
Potrivit lui Jula, sănătatea celorlalți șapte zimbri din rezervație este discutabilă. Zimbrii nu consumă aceeași cantitate de furaje, ca înaintea apariției virusului limbii albastre.
 
Reprezentanții DSVSA s-au declarat rezervați cu privire la dispariția completă a bolii la zimbrii din Rezervație, pentru că perioada de incubație poate ajunge până la 80 de zile și poate reapărea pe neașteptate, precizează autoritățile.
 
Sursa citată precizează că rezervația rămâne închisă publicului larg, fiind declarată în mod oficial focar de infecție cu virusul limbii albastre.