Când ar putea persoanele vaccinate să renunțe la măști? Răspunsul dat de Valeriu Gheorghiță

Publicat: 31 03. 2021, 21:53
Actualizat: 06 04. 2021, 14:13
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare (Sursă Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre)

Când ar putea persoanele vaccinate să renunțe la măști? Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a încercat să răspundă la această întrebare, într-o intervenție televizată. Acesta a spus, la Digi24, că „punctual putem adopta aceste măsuri la un moment dat, dar trebuie să așteptăm o decizie la nivel național pentru acest lucru”.

Când ar putea persoanele vaccinate să renunțe la măști

„Datele Centrului american pentru Controlul Bolilor (CDC), cât și ale Centrului european pentru Controlul Bolilor arată cât se poate de clar o reducere a transmiterii infecției cu SARS-CoV-2 de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate și sunt studii făcute, de pildă, pe membrii familiei, unde cel puțin unul dintre ei a fost vaccinat, și au arătat o reducere a transmiterii la ceilalți membri ai familiei cu cel puțin 30 la sută, dacă cel puțin un membru era vaccinat”, a declarat la Digi24 Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei nationale de vaccinare anti-COVID. „Deci da, sunt date cât se poate de clare în momentul de față, care nu provin numai din studii, ci și din analizele efectuate pe persoanele vaccinate în cadrul campaniilor de vaccinare, care ne arată o reducere importantă a riscului de transmitere”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Recomandarea CDC american

„Vorbim de o recomandare a CDC, centrul american. În momentul de față, Centrul European de Control al Bolilor nu a făcut o precizare în acest sens, așa încât, ținând cont și de faptul că vorbim și de alte tulpini, de alte variante virale circulante, cred că la acest moment este prudent, fiind în plină ascensiune a valului 3, să respectăm cu strictețe măsurile de prevenție, tocmai pentru a nu contribui inevitabil la creșterea numărului de cazuri. Chiar dacă am fost vaccinați, e important să înțelegem că până nu avem un număr suficient de mare de persoane vaccinate nu suntem în siguranță”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță.

Se așteaptă o decizie la nivel național

„În ceea ce privește renunțarea la aceste măsuri de prevenție strict la persoanele care sunt vaccinate și care nu au un profil medical la risc de a dezvolta o formă severă, care nu sunt imunodeprimați, aici, cred că punctual putem adopta aceste măsuri la un moment dat, dar trebuie să așteptăm o decizie la nivel național pentru acest lucru”, a subliniat colonelul.