Care este valoarea ajutorului social în 2020 și cine are dreptul la un astfel de venit

Publicat: 28 02. 2020, 09:30

Ajutorul social s-a apreciat ca valoare în 2020. Este vorba despre mai multe tipuri de ajutor social: venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul de încălzire.

Ajutorul social este acordat persoanelor singure sau familiilor care au venituri mici. În 2020, o persoană singură primește lunar un ajutor social de 141 lei, în timp ce familiile numeroase primesc peste 520 lei.

Cererea de acordare a ajutorului social şi declaraţia pe propria răspundere se înregistrează la primarul localităţii în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa titularul, potrivit legii.

Care sunt valorile de ajutor social în 2020

În condițiile Legii nr. 416/2001, familiile și persoanele singure au dreptul să primească un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială.

Nivelul lunar al acestui venit se raportează la indicatorul social de referință (ISR – al cărui cuantum este și în 2020 tot de 500 de lei), și are următoarele valori:

– 0,283 ISR (141,5 lei) pentru persoana singură;
– 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane;
– 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane;
– 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane;
– 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane;
– câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

Alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse care au copii mai mici de 18 ani, iar scopul acesteia este de a asigura condiții mai bune pentru creșterea copiilor și pentru a-i încuraja pe aceștia să meargă la școală, potrivit Legii nr. 277/2010.

Decizia privind actualizarea sumelor referitoare la ajutorul social a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul anului.

Ajutorul social pentru încălzire

Ajutorul pentru încălzirea locuinței, reglementat prin OUG nr. 70/2011, reprezintă un ajutor lunar pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece (1 noiembrie – 31 martie), iar acesta poate fi solicitat atât de persoanele care locuiesc singure cât și de familiile cu mai multe persoane.

Ca și celelalte două tipuri de ajutoare sociale la care ne-am referit mai sus, și acesta se acordă tot celor cu venituri mici (consumatori vulnerabili). De la 1 ianuarie 2019, dreptul de a primi ajutorul de încălzire revine și persoanelor singure/familiilor cu venituri între 615 și 750 de lei, conform OUG nr. 114/2018.