Carmen Dan: Demisia lui Kovesi, un gest de onoare

Publicat: 31 05. 2018, 13:13

This browser does not support the video element.

 Ministrul Afacerilor de Interne, Carme Dan, a declarat, joi, că o eventuală demisie din parte Codruței Kovesi ar fi un gest de onoare, precizând că oricum există decizia dată de Curtea Contituțională pe care președintele Klaus Iohannis tebuie să o respecte.

Întrebată dăcă procurorul șef al DNA, Laura Cotruța Kovesi, va trebui să își dea demisia după decizia CCR, Carmen Dan a spus: „E un gest de onoare, aș zice, dar e o analiză proprie pe care unii dintre noi așteaptă să o facă. Oricum, există această decizie. Știm că este obligatorie și așteptăm de la președintele României să o respecte”.

De asemenea, Ministrul Afacerilor de Interne a susținut că își dorește ca președintele României să nu tragă de timp în ceea ce privește revocarea lui Kovesi, precizând că șeful statului trebuie „să dea dovadă de responsabilitate și să procedeze în consecință”.

Curtea Constituțională a arătat, miercuri, în comunicatul oficial privind decizia de existență a conflictului instituțional între președinte și ministrul Justiției, că șeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.

Curtea Constituțională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul șefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi.

„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.