Castelul Peleș, lăsat fără încălzire de o lună. Ministerul Culturii: Casa Regală trebuie să se ocupe. Risc de reapariție a unei ciuperci care l-a speriat pe Ceaușescu

Publicat: 10 03. 2018, 21:22

This browser does not support the video element.

Castelul Peleș a rămas fără căldură după ce o centrală termică montată acum 27 de ani s-a stricat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În muzeu sunt zero grade, iar în birouri 2 grade. Din cauza frigului și a umezelii, muzeografii atrag atenția că există riscul apariției unei ciurperci, denumită „cancerul lemnului”, care l-ar fi speriat pe Nicolae Ceașescu în anii ’80.

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Peleș, Daniela Voitescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că centrala termică s-a defectat de aproximativ o lună. În aceste condiții, în muzeu sunt zero grade, iar în birouri sunt 2 grade.

„Centrala termică s-a defectat. Ea a fost montată în 1991. De o lună aproape nu avem căldură. Nu știm ce s-a întâmplat. Nu se poate repara. Noi am încercat, dar nu am reușit să o reparăm”, a spus Voitescu.

Potrivit acesteia, vizitatori sunt în continuare, oamenii stând cu gecile pe ei. Însă, din cauza umezelii, există riscul apariției ciupercii merulius lacrymas, denumită și „cancerul lemnului”.

„Este foarte periculos. Nu numai frigul. Există riscul, din cauza respirației vizitatorilor, să crească umiditatea în încăperi. Și e periculos pentru că poate apărea mucegaiul, dar și ciuperca merulius lacrymas, care e numită și cancerul lemnului. Ea apare când nu există spațiu încălzit și aerisit”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Muzeului Peleș.

Daniela Voitescu a declarat că în anii ’80 această ciupercă a existat în Castelul Peleș și Nicolae Ceaușescu, speriat să nu se îmbolnăvească, a decis să nu se mai mute în palat.

„Ea (ciuperca merulius lacrymas n.r.) a existat în Peleș, în anii ’80. A atacat doar grinzile. Nu e periculoasă pentru om. E provocată de umezeală și atunci se făceau restaurări, spațiile fiind neîncălzite și neaerisite. Nicolae Ceaușescu s-a speriat că poate păți ceva și nu s-a mai mutat în castel. A făcut Foișorul”, a mai spus Voitescu.

Potrivit acesteia, Ministerul Culturii a fost sesizat că în Castelul Peleș nu există căldură, iar reprezentanții ministerului au răspuns că reparația trebuie făcută de proprietar, respectiv Casa Regală.

Castelul Peleș a fost construit la inițiativa primului rege al României Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafață de 24 de km, în anul 1874, an în care, din inițiativa suveranului, comuna a primit numele de Sinaia.