Cătălin Moroșanu a rămas din nou fără pemis de conducere. Ce viteză avea

Publicat: 09 09. 2021, 15:35
Foto: Facebook

„Moartea din Carpați” a rămas din nou fără pemis de conducere. Cătălin Moroșanu a fost prins conducând cu viteză pe o şosea din judeţul Buzău.

Luptătorul a fost prins conducând pe E 85, în Limpeziş, judeţul Buzău, cu 154 km/h, spun surse locale pentru Mediafax.

Limita maximă de viteză pe şoseaua respectivă este de 100 km/h.

Astfel, permisul i-a fost suspendat pentru următoarele 90 de zile. În plus, Cătălin Moroșanu a primit o amendă de 1.305 lei.

Nu este prima dată când rămâne fără permis. În luna aprilie a acestui an, Cătălin Moroșanu a fost prins băut la volan. Atunci, luptătorul de K1 a rămas fără permis trei luni și a primit o amendă de aceeași valoare ca cea de acum: 1305 lei.

„La data de 28.04.2021, a.c. în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din sectorul 3 au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.

Polițiștii i-au verificat conducătorului auto documentele și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest context, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile”, anunțase Poliția.