Câți bani câștigă BOR din turism

Publicat: 16 08. 2015, 12:23

Aproape că nu există domeniu în care Biserica să nu aibă afaceri. Arhiepiscopia Bucureștilor vinde prin magazinul online pe care îl deține, printre altele, cărți despre dependența de computer și de țigări, scrie Antena 3. 

Un preot ortodox și soția sa au înființat firma Mithra SRL din Satu Mare, care deține și un magazin online în care sunt scoase la vânzare veșminte preoțești. La un moment dat, firma a vândut chiar și veșminte preoțești decorate cu cristale Swarowski. 

Cea mai profitabilă afacere a bisericii o reprezintă, însă, turismul. Agenția Patriarhiei, Basilica Travel, a avut anul trecut un profit triplu decât în 2013.

Conform site-ului agenției, un pelerinaj în Țara Sfântă costă 650 de euro pentru 6 zile, bani în care sunt incluse transportul cu avionul, cazarea cu demipensiune și intrarea la obiective turistice.  Agenția de turism oferă și închirieri de microbuze și autocare. Profitul agenției este direcționat în exclusivitate susținerii activității radio Trinitas, Tv Trinitas, Ziarul Lumina.

Bani au fost obținuți și din vânzarea carburanților, închirierea mașinilor sau comercializarea vinului mănăstiresc.