Caz umanitar. Ema, o fetiță de patru luni are nevoie urgentă de o operație în străinătate, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră la maxilar

Publicat: 28 08. 2019, 13:15

Când avea două luni, obrazul fetiței a început să se deformeze. Copilul a fost diagnosticat cu Teratom Gradul 3 imatur și a fost operată de urgență la Spitalul de Copii din Brașov.  În urma intervenției a fost extras un procent de 80% din tumoră. După aproape o lună de la operație, formațiunea tumorală a crescut din nou, ajungând la dimensiuni chiar mai mari  decât înainte, extinzându-se spre vasele de sânge ale gâtului până la baza creierului.

„Momentan, soția mea este internată împreună cu fetița la Spitalul Marie Curie din București, unde doctorii au constatat că nu există nicio posibilitate de a interveni chirurgical în țară, fiind o intervenție foarte dificilă.

Așteptăm să plecăm în Germania, la Berlin, unde micuța noastră va fi consultată și i se va aplica tratament, va fi supusă unei intervenții chirurgicale, a cărei valoare se ridică la 25.000 de euro. Bani pe care nu-i avem, dar pe care sperăm să-i adunăm cu ajutorul oamenilor de bine, care ne înțeleg disperarea și lupta contra cronometru”, a declarat tatăl Emei.

Cei care vor să o ajute pe Ema pot dona în conturile:

RO02BACX0000001269762000 – Banca UNICREDIT BANK – Titular Rotariu Bogdan Augustin

RO06RNCB0205113005930001 – Banca B.C.R – Titular Rotariu Bogdan Augustin

Sau online, AICI